Înalta Curte de Casație și Justiție. Conflict negativ de competență intervenit între două judecătorii în legătură cu competenţa de soluționare a cererii de validare a popririi. Care este instanța competentă teritorial să soluționeze cererea de validare a popririi?

În vederea recuperării unei creanțe, creditorul a formulat cerere de executare silită demarată împotriva debitorului (persoană juridică), precum și împotriva debitorului-avalist (persoană fizică).

Astfel, ca urmare a deschiderii dosarului de executare silită, executorul judecătoresc a dispus efectuarea anumitor interogări, constatându-se astfel, faptul că debitorul-avalist deținea calitatea de angajat într-o societate cu răspundere limitată.

În aceeaşi ordine cronologică, executorul a procedat la comunicarea adresei de înfiinţare a popririi către angajatorul debitorului-avalist prin care i-a pus în vedere interdicţia de a plăti debitorului-avalist sumele de bani sau bunurile mobile pe care i le datorează ori pe care i le va datora, declarându-le poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit, respectând procedura instituita de legiuitor in cadrul disp. art. 783 si urm. din codul de procedura civilă, care statueaza:

“(1) Poprirea se înfiinţează fără somaţie, în baza încheierii de încuviinţare a executării, prin adresă în care se va preciza şi titlul executoriu în temeiul căruia s-a înfiinţat poprirea, ce va fi comunicată celei de-a treia persoane arătate la art. 781 alin. (1), împreună cu încheierea de încuviinţare a executării sau un certificat privind soluţia pronunţată în dosar. Despre măsura luată va fi înştiinţat şi debitorul, căruia i se va comunica, în copie, adresa de înfiinţare a popririi, la care se vor ataşa şi copii certificate de pe încheierea de încuviinţare a executării sau de pe certificatul privind soluţia pronunţată în dosar, şi titlul executoriu, în cazul în care acestea din urmă nu i-au fost anterior comunicate.

(2)În adresa de înfiinţare a popririi i se va pune în vedere celei de-a treia persoane, care devine, potrivit alin. (1), terţ poprit, interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile pe care i le datorează ori pe care i le va datora, declarându-le poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit.

 

(3)Adresa de înfiinţare a popririi va cuprinde numele şi domiciliul debitorului persoană fizică ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, dacă sunt cunoscute.

 

(4)În cazul în care se solicită înfiinţarea popririi pentru toate conturile unei persoane fizice sau juridice, inclusiv pentru conturile subunităţilor fără personalitate juridică ale acesteia din urmă, se vor indica, dacă sunt cunoscute, elementele de identificare pentru fiecare cont în parte, respectiv pentru fiecare subunitate fără personalitate juridică a debitorului persoană juridică.

 

(5)În cazul în care adresa de înfiinţare a popririi se transmite unei unităţi operaţionale a unei instituţii de credit, poprirea va fi înfiinţată numai asupra conturilor pe care debitorul urmărit le are deschise la acea unitate. Dacă debitorul nu are cont deschis la unitatea instituţiei de credit sesizate, aceasta va informa executorul cu privire la conturile deschise de debitor la alte unităţi operaţionale.

(6)Dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile şi în cazurile în care poprirea se înfiinţează asupra titlurilor de valoare sau a altor bunuri mobile incorporale urmăribile ce se află în păstrare la unităţi specializate.

 

(7)În cazul în care poprirea a fost înfiinţată ca măsură de asigurare şi nu a fost desfiinţată până la obţinerea titlului executoriu, se va comunica terţului poprit o copie certificată de pe titlul executoriu în vederea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la art. 787. Titlul executoriu va fi însoţit de o adresă care va cuprinde numele şi domiciliul debitorului persoană fizică ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul, precum şi codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, dacă sunt cunoscute, numărul şi data adresei în baza căreia s-a înfiinţat poprirea asigurătorie, numărul dosarului de executare şi datele de identificare a contului în care a fost consemnată suma poprită asigurătoriu.

 

(8)După înfiinţarea popririi, orice alt creditor al debitorului poprit va putea să poprească aceeaşi creanţă până la eliberarea sau distribuirea sumelor rezultate din poprire, cu respectarea dispoziţiilor art. 787.”

Din momentul comunicării adresei de înfiinţare a popririi către angajatorul debitorului-avalist (terţul poprit) sunt indisponibilizate toate sumele şi bunurile poprite.

Obligaţiile terţului poprit sunt reglementate de dispoziţiile art. 787 din c.proc.civ., care stabilesc:

“(1)În termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadenţa acestora, terţul poprit este obligat:

 

1.să consemneze suma de bani, dacă creanţa poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite şi să trimită dovada executorului judecătoresc, în cazul popririi înfiinţate pentru realizarea altor creanţe decât cele arătate la pct. 2;

 

2.să plătească direct creditorului suma reţinută şi cuvenită acestuia, în cazul sumelor datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau de alocaţie pentru copii, precum şi în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii. La cererea creditorului, suma îi va fi trimisă la domiciliul indicat sau, dacă este cazul, la reşedinţa indicată, cheltuielile de trimitere fiind în sarcina debitorului.

 

(2)Dacă sunt înfiinţate mai multe popriri, terţul poprit va proceda potrivit alin. (1), comunicând, după caz, executorului ori creditorilor arătaţi la pct. 1 şi 2 din acelaşi alineat numele şi adresa celorlalţi creditori, precum şi sumele poprite de fiecare în parte.

 

(3)Terţul în mâinile căruia se află bunurile mobile incorporale poprite este supus tuturor îndatoririlor şi sancţiunilor prevăzute de lege pentru administratorii-sechestru de bunuri sechestrate.

 

(4)În cazul când poprirea s-a făcut asupra unor bunuri mobile incorporale şi termenul de restituire este scadent, terţul poate cere executorului să le încredinţeze unui administrator-sechestru.

(5)Terţul poprit nu va putea face contestaţie împotriva popririi. El îşi va formula apărările în instanţa de validare.”

În cazul în care terţul poprit încalcă prevederile evocate anterior, în speţă, devin aplicabile prev. art. 790 din codul de procedură civilă:

“Art. 790: Validarea popririi

(1)Dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi.

 

(2)În cazul când asupra aceleiaşi sume datorate de terţul poprit există mai multe popriri, care nu au fost executate de către acesta, validarea lor se va putea judeca printr-o singură hotărâre.

 

(3)Instanţa îi va cita pe creditorul urmăritor şi pe cei intervenienţi, dacă este cazul, precum şi pe debitorul şi terţul poprit şi, la termenul fixat pentru judecarea cererii de validare, va putea dispune administrarea oricărei probe necesare soluţionării acesteia, care este admisibilă potrivit normelor de drept comun. În instanţa de validare, terţul poprit poate opune creditorului urmăritor toate excepţiile şi mijloacele de apărare pe care le-ar putea opune debitorului, în măsura în care ele se întemeiază pe o cauză anterioară popririi.

 

(4)Dacă din probele administrate rezultă că terţul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanţa va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terţul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanţei, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desfiinţarea popririi.

 

(5)Poprirea înfiinţată asupra unei creanţe cu termen sau sub condiţie va putea fi validată, dar hotărârea nu va putea fi executată decât după ajungerea creanţei la termen sau, după caz, la data îndeplinirii condiţiei.

 

(6)Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadenţă, cât şi pentru cele care vor fi scadente în viitor, în acest ultim caz validarea producându-şi efectele numai la data când sumele devin scadente. În cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pentru sumele viitoare, instanţa va dispune menţinerea popririi până la realizarea integrală a creanţei.

 

(7)Dacă poprirea a fost înfiinţată asupra unor bunuri mobile incorporale care se aflau, la data înfiinţării ei, în mâinile terţului poprit, instanţa va hotărî vânzarea lor.

 

(8)Dacă poprirea a fost înfiinţată asupra unor bunuri mobile incorporale datorate debitorului, dar care, la data validării, nu se mai aflau în posesia terţului, acesta va fi obligat, prin hotărârea de validare, la plata contravalorii acestor bunuri, caz în care va fi urmărit direct de către executorul judecătoresc.

 

(9)Terţul poprit care, cu rea-credinţă, a refuzat să îşi îndeplinească obligaţiile privind efectuarea popririi va putea fi amendat, prin aceeaşi hotărâre de validare, cu o sumă cuprinsă între 2.000 lei şi 10.000 lei.”

Astfel, întrucat terţul poprit (angajatorul debitorului-avalist) nu a respectat termenul legal de cel mult o lună de la data când acesta trebuia să consemneze/plăteasca suma urmaribilă, creditorul a sesizat instanţa de executare, respectiv INSTANŢA A (Judecătoria în a cărei circumscripție se afla, la data sesizării organului de executare sediul debitorului), în vederea validării popririi solicitând instanţei, urmatoarele:

1. Validarea popririi înființate în sensul obligării terțului poprit (angajatorul debitorului-avalist) la înființarea popririi asiguratorii prin indisponibilizarea unei cote de 1/3 din veniturile lunare pe care le datorează avalistul, pana la încasarea sumei datorate;

2. Amendarea terțului poprit conform disp. art. 790 alin. 9 din codul de procedura civilă.

3. Obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

1. Instanța A (prima sesizată) a admis excepția necompetenței teritoriale invocata din oficiu și a declinat competenta de soluționare a cererii in favoarea judecătoriei B.

Potrivit disp. art. 131 din Codul de Procedură Civilă, “La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.”

În opinia instanței A, în speță, devin aplicabile disp. art. 790 alin. 1 raportate la prev. art. 651 alin. 1 din c.pr.civ, potrivit cărora instanța de executare este Judecătoria in a carei circumscripție se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul, sau după caz, sediul debitorului.

Totodată, prima instanţă sesizată a reținut faptul că din cuprinsul acţiunii rezultă că domiciliul debitorului chemat în judecată în acţiunea având ca obiect validare de poprire se află în oraşul B, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii şi cu prevederile art. 790 raportat la art. 651 C.pr.civ, a apreciat că aparține Judecătoriei B competenţa de control judecătoresc în privinţa cererii de validare a popririi ce formează obiectul cauzei.

„Dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent”, conform art. 132 alin. 3 din C.proc.civ.

 

În consecință, Judecătoria A și-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei B.

2. Judecatoria B a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competenţa de soluționare a cererii de validare în favoarea Judecătoriei A (prima instanța sesizată) și a constatat ivit conflictul negativ de competenţă.

In opinia instanței B, în speța, sunt aplicabile disp. art. 3 alin. 1 din legea 76/2012 coroborare cu prev. art. 24 și art. 622 alin. 2 c.proc.civ, potrivit cărora momentul începerii executării silite și implicit stabilirea legii aplicabile este momentul sesizării organului de executare cu o cerere de executare silită.

Astfel, judecătoria B a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de validare a popririi în favoarea Judecatoriei A (prima sesizată), a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

A doua instanţă sesizată a arătat faptul că, „executării silite demarate în baza cererii înregistrate la data de X, îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 650 alin. (1) C.proc.civ în forma ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 138/2014, conform cărora instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, soluţionarea cererilor de validare de poprire fiind în competenţa instanţei de executare, în conformitate cu prevederile art. 790 alin. (1) C.pr.civ. A mai susţinut şi că Judecătoria A este instanța de executare, întrucât a pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite și a făcut referire la Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii nr. 20 din 27 septembrie 2021.”

Întrucat şi a doua instanţă sesizată în vederea soluţionării cererii de validare a popririi şi-a declinat competenţa de soluţionare, în speţă, au devenit incidente disp. coroborate cu prev. art. 134 din c.proc.civ, care definesc conflictul negativ de competenţă:

Art. 133 pct. 2 c.proc.civ:

„Există conflict de competenţă: când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.”

Art. 134: Suspendarea procesului

“Instanţa înaintea căreia s-a ivit conflictul de competenţă va suspenda din oficiu judecata cauzei şi va înainta dosarul instanţei competente să soluţioneze conflictul.”

3. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la conflictul negativ de competentă.

Potrivit prevederilor art. 135 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă soluţionarea conflictului de competenţa ivit între două instanţe se solutionează de instanţa imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict.

„Aşadar, câtă vreme nu există o situație de excepție dată de lege în competența altei instanțe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 din Codul de procedură civilă, reţinând caracterul obligatoriu al dezlegării date prin decizia pronunțată în procedura de unificare a practicii judiciare anterior evocată, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din Codul de procedură civilă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare (*validare poprire), în favoarea Judecătoriei A – Secţia civilă.”

R O M Â N I A

   

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

   

SECŢIA —- CIVILĂ

   

Decizia nr. XXX/2023

   

Dosar nr. XXX/XXX/XXXX

   

Şedinţa din camera de consiliu de la XX

   

XX – Preşedinte

   

XX – Judecător

   

XX – Judecător

   

XX – Magistrat asistent

   

S-a luat în examinare, în camera de consiliu, conflictul negativ de competenţă intervenit între Judecătoria A – Secţia civilă și Judecătoria B, în legătură cu soluţionarea cererii de validare a popririi, formulată de creditoarea XX, în contradictoriu cu debitorul XX şi terţul poprit XX S.R.L. În lipsa părţilor, a căror citare nu a fost dispusă, conform dispoziţiilor art. 135 alin. (4) Cod procedură civilă,

 

ÎNALTA CURTE,

 

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

 1.Circumstanţele cauzei

2.Obiectul cauzei

 

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A – Secţia civilă, sub nr. X, creditoarea X, în contradictoriu cu debitorul X şi terţul poprit X SRL, a solicitat validarea popririi înființate în sensul obligării terţului poprit la înfiinţarea popririi asigurătorii prin indisponibilizarea unei cote de 1/3 din veniturile lunare pe care le datorează debitorului X până la încasarea sumei de X lei; amendarea terţului poprit conform dispoziţiilor art. 790 alin. (9) C.pr.civ. şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

 

În motivare, a arătat în esenţă, că a formulat la data de X o cerere de executare silită împotriva debitorului X şi a avalistului debitor X, pentru recuperarea creanţei în cuantum de X lei rezultate din biletul la ordin X, nr. X scadent la X, fiind format dosarul execuțional nr. X de către X.

 

Prin încheierea nr,. X, Judecătoria A – Secţia civilă a încuviințat executarea silită, iar ulterior, la data de X, executorul judecătoresc a emis o adresă privind înființarea popririi către terţul poprit căruia i s-a pus în vedere să indisponibilizeze suma poprită şi să trimită dovada executorului judecătoresc.

 

Deşi adresa a fost comunicată terţului poprit la 30 septembrie 2021, acesta nu a înțeles să întreprindă niciun demers legal pentru a se conforma dispoziţiilor impuse. În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 651, art. 787, art. 790 și urm., art. 970-955 C.pr.civ.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

 

2.1. Prin sentința civilă nr. X, Judecătoria A – Secția civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect validare poprire în favoarea Judecătoriei B.

 

Pentru a pronunţa această hotărâre instanța a reținut că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 790 alin. (1) raportate la art. 651 alin. (1) C.pr.civ., potrivit cu care instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

 

Totodată, a reținut că din cuprinsul acţiunii rezultă că domiciliul debitorului chemat în judecată în acţiunea având ca obiect validare de poprire se află în oraşul B, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii şi cu prevederile art. 790 raportat la art. 651 C.pr.civ, a apreciat că aparține Judecătoriei B competenţa de control judecătoresc în privinţa cererii de validare a popririi ce formează obiectul cauzei.

 

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria B, prin sentința civilă nr. X a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de validare a popririi în favoarea Judecătoriei A, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă și în baza art. 134 din Codul de procedură civilă, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

 

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a apreciat, în raport de dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 coroborate cu art. 24 și art. 622 alin.(2) C.proc.civ., că momentul începerii executării silite și implicit stabilirea legii aplicabile este momentul sesizării organului de executare cu o cerere de executare silită, fapt care în speţă a avut loc la data de X.

 

 

Totodată, a mai arătat că executării silite demarate în baza cererii înregistrate la data de XX, îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 650 alin. (1) C.proc.civ în forma ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 138/2014, conform cărora instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, soluţionarea cererilor de validare de poprire fiind în competenţa instanţei de executare, în conformitate cu prevederile art. 790 alin. (1) C.pr.civ. A mai susţinut şi că Judecătoria A este instanța de executare, întrucât a pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite și a făcut referire la Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii nr. 20 din 27 septembrie 2021.

 Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire laprezentul conflict negativ de competenţă:

 Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135alin. (1) din Codul de procedură civilă,

 Înalta Curte reţine următoarele:

 

Obiectul cererii deduse judecăţii îl constituie solicitarea de validare poprire.

Se observă că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, în sensul că au identificat diferit instanța de executare, în raport de prevederile art. 651 alin. (1) și art. 714 alin. (1) C.pr.civ.

 

Potrivit dispoziţiilor art. 790 alin. (1) C.pr.civ.: „Dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi.”

 

Instanța de executare este definită de art. 651 alin. (1) din Codul de procedură civilă ca fiind „judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.”

Potrivit art. 651 alin. (3) din Codul de procedură civilă, „Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.”

Dispoziţiile art. 651 Cod procedură civilă reprezintă norma generală în materie de executare silită, potrivit art. 631 alin. (2) Cod procedură civilă. Aşadar, raportat la prevederile legale anterior menţionate, competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect ,,validare de poprire” aparţine instanţei de executare şi anume judecătoriei în a cărei circumscripţie şi-a avut domiciliul debitorul la data începerii executării silite.

 

În ceea ce priveşte persoana debitorului (referitor la care poartă constatările diferite ale celor două instanţe aflate în conflict), se poate observa că, potrivit adresei de înfiinţare a popririi (fila 14 din dosarul Judecătoriei A) şi titlului executoriu (biletul la ordin X, aflat în copie la fila 11 din dosarul Judecătoriei A), în cauză, calitatea de debitoare la data începerii executării silite o avea societatea, cu sediul în mun. A, cu privire la care, de altfel, a fost încuviinţată executarea silită.

 

Astfel, prin încheierea nr. X, pronunţată de Judecătoria A în dosarul nr. X, a fost admisă cererea de încuviinţare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin X emis de X, avalizat de X la X, cu scadenţa la data de X, în valoare de X, în favoarea lui X, X având calitatea de avalist.

 

Cum în speţă, prin cererea de validare a popririi se solicită obligarea terţului poprit, X, la înfiinţarea popririi asiguratorii, prin indisponibilizarea unei cote de 1/3 din venitul net lunar datorat avalistului, X, până la încasarea sumei de X lei, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect validarea popririi revine judecătoriei care a încuviinţat cererea de executare silită a titlului executoriu care a stat la baza înfiinţării popririi a cărei validare se solicită şi anume Judecătoria A, ca instanţă de executare.

 

Pentru a se da eficiență principiului unicității instanței de executare, care presupune că una şi aceeași instanță soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

 

Aceasta este şi dezlegarea dată cu caracter obligatoriu de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție şi în consecinţă, s-a stabilit că: ,,În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din Codul de procedură civilă, instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.”

 

De asemenea, în cuprinsul paragrafelor 70, 71, 79 și 80 s-au reținut următoarele: ,,70. În raport cu cele de mai sus se poate observa că, încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

 

Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.71.

 

Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale.

 

Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanță nu va putea fi apreciată drept instanță de executare, motiv pentru care – exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestației la titlu, spre exemplu – toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competența aceleiași instanțe de executare.

 

79. Chiar dacă este real faptul că în cuprinsul Codului de procedură civilă nu se regăsește o dispoziție normativă care să statueze expres că, odată ce instanța de judecată a încuviințat executarea silită, aceasta devine competentă să soluționeze contestațiile la executare, în condițiile în care există cel puțin doi debitori care au domiciliul sau sediul, după caz, în raza de competență a unor instanțe diferite, iar art. 651 din același cod cuprinde o normă de competență pentru soluționarea acestor tipuri de cereri, numai această interpretare a textelor de lege incidente dă eficiență principiului unicității instanței de executare.

 

80. Acest principiu presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din Codul de procedură civilă, respectiva instanță fiind calificată de legislator drept instanță de executare. ”

 

Aşadar, câtă vreme nu există o situație de excepție dată de lege în competența altei instanțe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 din Codul de procedură civilă, reţinând caracterul obligatoriu al dezlegării date prin decizia pronunțată în procedura de unificare a practicii judiciare anterior evocată, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din Codul de procedură civilă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare, în favoarea Judecătoriei A – Secţia civilă.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE   LEGII

DECIDE:

 

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei A – Secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, X 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

 

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

X

MAGISTRAT ASISTENT

X

Articol preluat de pe site-ul: www.juridice.ro: https://www.juridice.ro/824412/iccj-conflict-negativ-de-competenta-teritoriala-pentru-validarea-popririi.html